Palatul Brâncovenesc – Dec 10, 2015



Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, judeţul Dâmboviţa, inaugurat în cinstea Zilei Naţionale a României! Evenimentul consemnează încheierea lucrărilor de renovare a edificiului de mare valoare istorică, demarate în urmă cu câțiva ani.

NICOLAE CATRINA, primar, com. Potlogi, jud. Dâmbovița “Palatul este într-o continuă încercare de renovare. Din 1910 au început mici tendinţe de a renova palatul şi acum, prin fondurile europene, a fost o investiţie foarte mare şi a venit momentul să-l inaugurăm.”

Complexul de la Potlogi este considerat monument istoric de importanţă naţională.

ADRIAN ŢUŢUIANU, preşedinte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa “E vorba de un proiect european, o investiţie foarte mare. Valoarea totală a proiectului e de 40 de milioane de lei. Pe lângă bani europeni, sunt şi investiţii ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care au venit să întregească ceea ce am făcut pe bani europeni.

VOXConsider că astăzi este o zi de sărbătoare, în sensul că s-a redeschis acest aşezământ, unul dintre aşezămintele brâncoveneşti.

ADRIAN ŢUŢUIANU, preşedinte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa “Vom avea o perioadă de 20-30 de zile pentru eventuale remedieri în cadrul contractului de execuţie de lucrări şi palatul va fi deschis publicului pentru activităţi culturale diverse, dar şi pentru vizitat.

VOXAm aşteptat! E un privilegiu pentru comuna noastră, e o onoare până la urmă!

Curtea brâncovenească de la Potlogi reprezintă un nucleu de referinţă pentru înţelegerea arhitecturii brâncoveneşti, prin structura arhitectonică şi decorativă. Palatul a fost construit de Constantin Brâncoveanu în 1698, pe locul unei curți boiereşti, pentru a fi lăsat moştenire fiului său Constantin, potrivit pisaniei așezate pe fațada de sud a edificiului. După uciderea voievodului Constantin Brâncoveanu, palatul a fost distrus de turci în anul 1714, după care a fost lăsat în ruină până în anul 1955.